Data: 29.07.2011
Bursele din Europa au scazut si ieri, in conditiile in care unele companii au raportat rezultate financiare sub asteptari.
Actiunile "Volkswagen" AG, cel mai mare constructor auto din Europa, au coborat cu 5,7%, la 135,65 euro. In trimestrul al doilea, compania germana a obtinut un castig inainte de taxe de 3,17 miliarde euro, in timp ce previziunea analistilor era de 3,26 miliarde euro, potrivit Bursa.ro.
Actiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua banca din Elvetia, au scazut cu 2,4%, la 28,56 franci. Profitul net al bancii a fost de 768 milioane de franci elvetieni (956 milioane de dolari) in perioada aprilie - iunie, in vreme ce analistii estimau 1,06 miliarde franci.
Titlurile "Marfin Popular Bank" din Cipru au scazut cu 1,9%, la 52 de eurocenti. Agentia de evaluare financiara Moody"s a revizuit in scadere cu doua trepte ratingurile pentru depozite si credite ale "Marfin Popular Bank" si "Bank of Cyprus". Ambele banci au fost retrogradate in categoria nerecomandata pentru investitii. Titlurile "Bank of Cyprus" au coborat cu 5,4%, la 1,59 euro.
Titlurile producatorului german de chimicale BASF AG s-au depreciat cu 5%, la 61,97 euro. In perioada aprilie - iunie, compania a avut un profit inainte de taxe de 2,24 miliarde euro, iar analistii anticipau un castig de 2,4 miliarde euro.
Actiunile "Deutsche Lufthansa" AG, a doua companie aeriana din Europa, au scazut cu 3,9%, la 14,04 euro. Operatorul de transport a avut un profit operational sub asteptari in trimestrul al doilea: 230 de milioane de euro, fata de 318 milioane de euro, cat erau previziunile analistilor. Totusi, cifra raportata este mai mare cu aproape 45% fata de anu trecut.
Titlurile "Air France-KLM Group", cea mai mare companie aeriana din Europa, au inregistrat un declin de 7,7%, la 8,66 euro.
Titlurile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare banca din Europa, au urcat cu 0,6%, la 605,50 pence. Banca britanica ar putea elimina peste 10.000 de locuri de munca, dintr-un total de 300.000, ca parte a planului de reducere a costurilor cu pana la 3,5 miliarde euro in acest an, anunta postul de televiziune Sky News. Reprezentantii HSBC au refuzat sa comenteze pe marginea informatiei.
Indicele FTSE 100 al pietei din Londra a scazut cu 0,4%, la 5.834,51 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,1%, la 3.694,46, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,5%, la 7.147,83.
Sursa: Bursa.ro