Vrei un credit, dar nu ai timp sa te informezi despre ofertele bancilor? Poti apela la brokerii de credite. Ii gasesti printr-o simpla cautare pe internet, iar unii dintre ei se deplaseaza si la locul tau de munca pentru a-ti da toate detaliile despre imprumutul pe care vrei sa il contractezi.
In cazul in care nu stii ce tip de credit vrei sa iei, brokerii vin si cu acest raspuns. Ce ofera in plus un broker fata de ofiterul de credite al unei banci? Oferte adunate ale mai multor banci, mai multe explicatii si cateva ponturi, afirma reprezentantii firmelor de brokeraj.
Mai putine drumuri
Ofertele bancilor pot fi gasite si pe paginile lor de web si pot fi aflate si de la liniile verzi ale institutiilor de credit. Brokerii sustin insa ca ei ofera explicatii pe intelesul tuturor.
`Multa lume nu intelege informatiile de pe internet`, explica directorul general al unei astfel de firme de brokeraj - Credit Store Company, Marian Fatu. Informatiile de pe paginile de web ale bancilor sunt foarte generale, adauga Fatu.
Consultantii financiari ai acestui broker de credite stau `la povesti` cu clientii circa 40 de minute. Timpul de consiliere a unui client poate ajunge si la o ora, in cazul in care acesta nu este deloc familiarizat cu produsele bancilor.
Consilierii bancilor nu stau prea mult sa explice clientului, mai spune Fatu. Reprezentantii altei firme de profil accentueaza faptul ca de la broker clientul afla toate comisioanele. `Ofiterul de credit este obligat sa le spuna, dar nu toti fac asta`, afirma directorul executiv al DBSol Consulting, Liviu Andrei.
Ponturile consultantilor
Consultantii financiari le ofera clientilor diferite ponturi pentru a-i ajuta sa contracteze sume mai mari. De exemplu, unii dintre acestia nu stiu ca pot apela la un co-debitor si astfel pot imprumuta o suma mai mare deoarece se aduna veniturile ambelor persoane.
In plus, brokerul poate veni cu solutii si pentru cei care au aflat de la o institutie bancara ca nu se califica pentru a lua un imprumut de la respectiva banca.
Conditiile de calificare difera de la o banca la alta, iar brokerul ii recomanda acelasi tip de imprumut de la o institutie de credit cu conditii mai permisive in privinta punctajului de eligibilitate pentru imprumuturi - scoring.
Conventiile incheiate de brokeri cu bancile ii obliga pe acestia sa le prezinte clientilor ofertele tuturor institutiilor de credit cu care lucreaza.
Banca plateste brokerul
Brokerii de credite nu percep taxe sau comisioane clientilor persoane fizice, castigul lor fiind comisioanele pe care le acorda bancile. Valoarea acestora este de pana la 4% din valoarea imprumuturilor acordate prin intermediul lor. Comisionul difera de la o institutie la alta. Unele banci dau comisione in functie de volumul creditelor.
Sursa: www.evz.ro
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...