Analistii anticipeaza, pentru sedinta BNR de marti, pastrarea dobanzii cheie si a nivelului actual al rezervelor minime constituite de banci, cu o posibila modificare a bazei de calcul a acestora, dar bancherii sunt de parere ca deblocarea creditarii va necesita si masuri din partea statului.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a afirmat recent ca banca centrala va scadea gradual nivelul rezervelor minime obligatorii in valuta, situate in prezent la 40%, dar ar putea incepe mai degraba cu modificarea bazei de calcul a acestora, prin excluderea de la constituire a finantarilor pe termen lung.
"Desi acestea nu insumeaza o valoare foarte mare, multe banci finantandu-se preponderent pe termen scurt, masura ar putea incuraja, in perspectiva, atragerea de finantari pe termen lung", a declarat economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru.
El apreciaza ca BNR va mentine dobanda cheie la 10% pe an, precum si nivelul RMO, de 40% la pasivele in valuta si 18% la lei, dar subliniaza ca banca centrala va asigura si controlul lichiditatii in piata, prin operatiuni de tip repo si reverse repo, pentru a corela dobanzile din piata cu cea de politica monetara.
Economistul-sef al BCR, Lucian Anghel, spune ca scenariul de baza este de mentinere la acelasi nivel a dobanzii cheie, dar si a rezervelor minime obligatorii. De asemenea, el considera ca BNR ar putea astepta urmatoarea sedinta de politica monetara ca sa faca si modificarea bazei de calcul a RMO, pentru ca tot in luna mai vor intra, cel mai probabil, si banii din prima transa a imprumutului FMI.
"In ce priveste dobanda cheie, probabil ca banca centrala o va diminua treptat pe parcursul anului, iar reducerile vor fi de cate 0,25 puncte procentuale. De asemenea, bancile vor fi interesate sa mentina in tara banii din reducerea rezervelor obligatorii pentru ca, in cazul in care nu se vor tine de cuvant, nu vor mai fi nici alte relaxari ale politicii monetare", a declarat Anghel.
Economistul senior al ING Bank, Nicolaie Alexandru Chidesciuc, mizeaza pe modificarea bazei de calcul a RMO-urilor, prin excluderea finantarilor pe termen lung, dar crede ca BNR va mentine dobanda cheie si rezervele minime la nivelul curent.
Creditarea nu se va relaxa foarte repede
Pe de alta parte, bancherii spun ca, desi BNR va relaxa treptat politica monetara iar bancile isi vor pastra angajamentul de a nu retrage finantarile, pentru restabilirea increderii in piata si reluarea creditarii este nevoie de eforturi si din partea mediului politic.
"Banca centrala si bancile isi vor respecta angajamentele, dar este nevoie si de masuri din partea mediului politic pentru relansarea creditarii si restabilirea increderii in piata. Nu este suficient ca BNR sa reduca rezervele minime iar bancile sa dispuna de acesti bani, trebuie stimulata si cererea de imprumuturi", a declarat presedintele Volksbank, Gerald Schreiner.
El a sugerat ca, in cazul creditelor ipotecare, o eventuala solutie ar fi reducerea taxei pe valoarea adaugata (TVA) in cazul tranzactiilor imobiliare, chiar si pentru o perioada determinata.
Analistii considera insa ca Guvernul nu va opera astfel de masuri de relaxare fiscala in perioada urmatoare, din cauza incertitudinii cu privire la nivelul veniturilor bugetare.
FMI a anuntat, saptamana trecuta, un imprumut de 12,95 miliarde euro pentru Romania, in cadrul unui aranjament extern de 20 miliarde euro, la care mai participa Comisia Europeana, Banca Mondiala si BERD.
Potrivit declaratiilor oficiale, imprumutul de la FMI va fi folosit pentru protejarea rezervelor valutare si pentru reducerea graduala a rezervelor minime obligatorii in valuta.
Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...
Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...
Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...
Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...
Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...
Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...
Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...
Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...
Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...
Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...