Bancpost se pregateste pentru fondurile de pensii private


Data: 07.02.2007

Actionarii Bancpost, membra a grupului financiar elen EFG, au aprobat, pe 12 ianuarie, ca banca romaneasca sa devina depozitar al fondurilor de pensii facultative si sa distribuie unitati de fond ale fondurilor de pensii, potrivit unei raportari a institutiei, publicata in Monitorul Oficial.

Institutiei financiare romanesti ii mai trebuie aprobarea bancii centrale pentru modificarea obiectului de activitate in acest sens. Actionarii Bancpost au mai aprobat emiterea de obligatiuni in lei, pana la echivalentul a 500 milioane euro, in transe cu scadenta de pana la zece ani.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC) au vandut grecilor de la EFG Eurobank Ergasias participatiile lor. Astfel, EFG detine, in momentul de fata, 77,5% din capitalul social de 448,2 milioane lei. BERD si IFC au vandut, anul trecut, institutiei elene un pachet de peste 14,5% din capitalul bancii romanesti. SIF Banat Crisana, SIF Moldova, SIF Transilvania si SIF Oltenia detin fiecare cate 5,1% din capitalul social al Bancpost.

Bancilor care vor functiona ca depozitari de active de fonduri de pensii private le va fi interzis sa acorde credite administratorilor acelor fonduri de pensii private ai caror depozitari sunt, se stipuleaza intr-un proiect de norma al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).Actionarii, angajatii sau membrii organelor de conducere ale bancii depozitare nu pot fi actionari, angajati sau membri ai consiliului de administratie ai administratorului fondului de pensii facultative ale carui active le pastreaza, se mai spune in proiectul de norma privind activitatea de depozitare a activelor fondurilor de pensii facultative, publicat pe site-ul CSSPP.

`Este interzis depozitarului sa transfere, sa gajeze, sa garanteze in orice mod sau sa dispuna, in orice alt fel, de instrumentele financiare sau de sumele de bani incredintate spre pastrare in numele fondului, cu exceptia cazului in care exista instructiuni corespunzatoare si numai in beneficiul participantilor`, se mai precizeaza in proiectul de norma elaborat de CSSPP.

In vederea obtinerii avizului CSSPP, ca depozitar de active de fonduri de pensii facultative, institutia de credit trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: obiectul de activitate autorizat de Banca Nationala a Romaniei sa cuprinda activitati de depozitare a activelor financiare ale fondurilor de investitii; sa nu se afle in procedura de supraveghere speciala sau administrare speciala; sa dispuna de capacitati profesionale, echipamente si capacitati tehnice necesare pentru desfasurarea corespunzatoare a activitatii de depozitare; sa asigure pastrarea in conditii de siguranta a tuturor activelor fondurilor de pensii facultative si un control permanent, din punct de vedere al respectarii legalitatii, asupra operatiunilor societatilor de administrare care actioneaza in numele fondurilor de pensii administrate; sa dispuna de proceduri de securitate, control si asigurare a activelor fondurilor de pensii facultative, se mai mentioneaza in proiectul de norma.

Sursa: www.NewsIn.ro

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor