Bancile au pompat mai multi bani in credite, dar castigul a incetinit


Data: 25.01.2007

Profitabilitatea bancilor a continuat sa urmeze un trend descendent vizibil spre sfarsitul anului trecut, rentabilitatea capitalului in sistemul bancar coborand pana la 11,6% in noiembrie, respectiv cu 1,1 puncte procentuale fata de decembrie 2005, potrivit datelor BNR.

Chiar daca piata creditului a crescut cu aproape 50%, s-au majorat si costurile bancilor ca urmare a investitiilor facute pentru deschiderea a nu mai putin de 1.100 de unitati, ceea ce a antrenat si majorari importante ale costurilor cu salariile.

In 2005, ROE (rentabilitatea capitalului) in sectorul bancar a coborat cu 2,9 puncte procentuale, in conditiile conturarii tendintei de ingustare a marjelor de dobanda, sub presiunea unei concurente crescande.

In acelasi timp, anul 2006 a marcat un salt spectaculos in privinta gradului de utilizare a lichiditatilor din banci pentru acordarea de credite clientelei si subtierea corespunzatoare a volumului plasamentelor la BNR. In noiembrie, circa 66% din sursele atrase de banci de la clienti plus cele imprumutate erau plasate in credite acordate clientilor, in crestere cu peste zece puncte procentuale peste nivelul de la sfarsitul lui 2005.

Nevoia de lichiditati a crescut brusc la jumatatea anului, odata cu inasprirea regimului rezervelor minime obligatorii, astfel ca banci mari precum BCR si BRD au recurs spre finalul anului la emisiuni de obligatiuni in lei sau au majorat dobanzile la sursele atrase de la clienti.

O alta imagine a intensificarii rolului de creditare al bancilor a fost cresterea ponderii creditelor in total active peste pragul de 50%, ajungand in noiembrie la circa 56,5%. In paralel a continuat sa scada solvabilitatea la nivelul sistemului bancar, de la 21,2% la sfarsitul lui 2005, la 17,9% in noiembrie 2006. Nivelul ramane insa confortabil, avand in vedere ca de la 1 ianuarie BNR a adoptat pragul minim de 8% valabil in Uniunea Europeana, fata de cel anterior de 12%.

In pofida cresterii solide a creditului (cu 47,2% in termeni reali in noiembrie 2006 fata de noiembrie 2005), datele raportate de banci la BNR indica o imbunatatire a calitatii portofoliilor: creditele neperformante reprezentau in noiembrie 1,8% din capitalul propriu al bancilor, fata de un varf de 2% inregistrat in septembrie, insa in crestere usoara fata de un nivel de 1,4% consemnat la sfarsitul lui 2005.

Profiturile nete inregistrate de bancile de pe piata locala in primele 11 luni din 2006 au insumat 2,17 miliarde de lei (aproximativ 620 mil. euro), in crestere cu aproape 6% fata de castigurile cumulate ale institutiilor de credit pe intreg anul 2005. Calculate in euro, profiturile au urcat cu peste 9%. In perioada mentionata, creditul guvernamental a urcat cu 54,1%, sustinut in principal de imprumuturile acordate populatiei, care au avut un ritm de crestere de 80%, atingand 38,3 miliarde de lei (10,8 mld. euro).

Sursa:
www.zf.ro

Articole Asigurare Bunuri »

Romanii fura biciclete albastre

Doar 37 la suta dintre romani isi fac asigurari pentru bicicleta, 54 la suta prefera sistemele...

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Leul a continuat sa se intareasca in prima zi a saptamanii fata de principalele monede...

Bancile dau credite mai ieftine cu asigurare de viata

Bancile sunt tot mai putin dispuse sa isi asume riscuri in ceea ce priveste creditarea, astfel...

EximBank: IMM-urile raman tinta noastra principala

Sustinerea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una dintre prioritatile...

Politele Porsche Asigurari pot fi platite prin Direct Debit

Porsche Asigurari, parte a Porsche Finance Group Romania a introdus serviciul Direct Debit pentru...

Articole Actualitate »

Viitorul RCA sta sub semnul online-ului?

Un proiect ASF de modificare a Normei 23/2014 ce vizeaza asigurarea obligatorie RCA ar putea aduce...

Sistemul asigurarilor din Romania se apropie de varful istoric din 2008

Produsele de asigurari au inregistrat cei mai importanti indici de crestere in contextul general al...

Guvernanta corporativa pentru operatorii din pietele financiare nebancare – in atentia ASF

Societatile care opereaza pe pietele financiare nebancare si care sunt autorizate, reglementate si...

De ce avem nevoie de asigurari de sanatate private

Cu o asigurare de sanatate privata obtii nu doar plata tratamentului, ci in plus esti incurajat sa...

Fondul de Garantare a Asigurarilor cere creditorilor Astra sa trimita cereri de despagubire

Despagubirea clientilor defunctei Astra Asigurari se dovedeste a fi un proces anevoios, nu numai...

BursaAsigurarilor